079092020
Articole

Articolul 154. Drepturile şi obligaţiile expertului

(1) Expertul este în drept să ia cunoştinţă de materialele din dosar referitoare la obiectul expertizei, să solicite instanţei printr-un demers punerea la dispoziţie de materiale suplimentare necesare elaborării raportului de expertiză, să participe la şedinţă de judecată şi, cu permisiunea instanţei, să pună participanţilor la proces întrebări referitor la obiectul expertizei, să ia cunoştinţă de partea respectivă a procesului-verbal şi să facă observaţii asupra caracterului exhaustiv şi corect al consemnării acţiunilor şi explicaţiilor sale, să demonstreze în raportul de expertiză importanţa, pentru soluţionarea cauzei, a circumstanţelor constatate din iniţiativă proprie, să depună raportul şi să dea explicaţii în limba maternă ori în limba pe care o cunoaşte, să se folosească de serviciile traducătorului, să înainteze plîngeri împotriva acţiunilor instanţei care îi ştirbesc drepturile în efectuarea expertizei, să se abţină de a da raport dacă întrebările ce i-au fost adresate depăşesc sfera cunoştinţelor sale speciale sau dacă materialele puse la dispoziţia sa sînt insuficiente, să i se compenseze cheltuielile de efectuare a expertizei şi să primească onorariul pentru lucrul efectuat dacă expertiza nu intră în sfera obligaţiilor de serviciu în instituţie de stat.
(2) Expertul este în drept, în măsura stabilită de instanţa judecătorească, să consulte părţile în problemele de efectuare a expertizei, să nu întreprindă, fără încuviinţarea instanţei care a dispus efectuarea expertizei, cercetări care să distrugă total ori parţial obiectul cercetării ori care să schimbe calitatea sau însuşirea lui.
(3) Pentru depunerea cu bună ştiinţă a unui raport fals, expertul răspunde în conformitate cu legislaţia penală. În cazul efectuării expertizei într-o instituţie de expertiză, răspunderea pentru veridicitatea raportului depus o poartă expertul sau experţii desemnaţi de şeful instituţiei.
(31) Expertul are obligaţia să nu divulge circumstanţele şi datele ce i-au devenit cunoscute în urma efectuării expertizei sau în urma participării la o şedinţă de judecată închisă, inclusiv cele ce se referă la inviolabilitatea vieţii private şi a vieţii de familie, precum şi cele ce constituie secret de stat, secret de serviciu, secret comercial sau un alt secret ocrotit de lege.
(4) Expertul este obligat să prezinte explicații instanței judecătorești ori de cîte ori i se cere. Expertul poate da explicații instanței în scris, prezentîndu-se personal în ședință la ora, data și locul citării, sau poate comunica cu instanța și participanții la proces prin videoconferință. În cazul neprezentării nejustificate a explicațiilor, al modificării raportului de expertiză judiciară în ședință de judecată față de cel depus în scris, al refuzului de a efectua expertiza judiciară, dacă este obligat să o efectueze, sau al neprezentării materialelor din dosar ori a altor materiale utilizate, cheltuielile suportate de persoanele interesate vor fi puse în sarcina expertului. În aceste cazuri, expertului i se poate aplica și amendă de 15 unități convenționale. În cazul neîndeplinirii obligațiilor după aplicarea amenzii sau în caz de nerecuperare a cheltuielilor suportate de persoanele interesate, sancțiunea cu amendă se aplică repetat.
[Art.154 al.(4) în redacția LP316 din 22.12.17, MO40-47/09.02.18 art.108]
(5) Tergiversarea de către expert a executării însărcinărilor primite se sancționează cu amendă de la 20 la 50 de unități convenționale.
[Art.154 al.(5) introdus prin LP207 din 29.07.16, MO369-378/28.10.16 art.751; în vigoare 07.11.16]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Privacy Settings
We use cookies to enhance your experience while using our website. If you are using our Services via a browser you can restrict, block or remove cookies through your web browser settings. We also use content and scripts from third parties that may use tracking technologies. You can selectively provide your consent below to allow such third party embeds. For complete information about the cookies we use, data we collect and how we process them, please check our Privacy Policy
Youtube
Consent to display content from Youtube
Vimeo
Consent to display content from Vimeo
Google Maps
Consent to display content from Google
Spotify
Consent to display content from Spotify
Sound Cloud
Consent to display content from Sound
079092020