SCOP: Examinarea inscripţiilor, seriilor, marcajelor de pe obiecte din metal, lemn sau plastic în scopul stabilirii modificării (falsificării) parţiale sau totale a conţinutului iniţial al lor şi refacerii conţinutului iniţial.
După efectuarea examinărilor necesare, în conformitate cu legislaţia se întocmeşte un raport de expertiză, pe fiecare pagină a căruia (inclusiv în anexe) se aplică semnătura expertului executor, confirmată de impresiunea de ştampilă. Raportul întocmit poate prezenta ca mijloc de probă în instanţa de judecată, la procesul de anchetă pe cazuri administrative, penale. Expertizele sunt efectuate de către un expert judiciar licenţiat, inclus în registrul de stat al experţilor judiciari, cu o vechime în munca de peste 13 ani. Biroul de expertiză dispune de laborator specializat în examinarea unităţilor de transport, dotat cu elevatoare şi tehnică specială conform domeniului de activitate.
Copyright © 2019 expertizaauto | Elaborat de Perfection Agency